Ghid de colectare

Posibilitatea de a recicla începe cu sortarea corectă a deșeurilor. Pentru a facilita procesul de colectare selectivă, deșeurile municipale sunt împărțite în 6 fracții principale: rezidual, biodeșeu, hârtie și carton, plastic, metal și sticlă.

Fiecare fracție are propriile proceduri de valorificare, deci propriile reguli de colectare și propriul recipient (container, pubelă sau sac) dedicat. Mai jos găsiți informații detaliate despre fiecare categorie, exemple de deșeuri acceptate la colectare, în vederea tratării/valorificării ulterioare, dar și exemple de obiecte/materiale care nu trebuie depuse în recipientele respective din motivul că fac obiectul unor colectări ocazionale organizate prin campaniile de colectare (voluminos, periculos, textil, DEEE etc.).

Societatea noastră are obligația de a fi familiarizată cu criteriile de acceptare a deșeurilor la fiecare instalație unde predă deșeurile colectate separat și este necesar să se asigure printr-o inspecție vizuală că deșeurile colectate sunt conforme cu aceste criterii. În cazul în care se constată că respectivele criterii nu sunt îndeplinite, fracția de deșeu va fi refuzată la colectare, datoria sortării corespunzătoare revenind generatorului de deșeu, adică cetățeanului.

Cantitățile de deșeu municipal colectat permanent (adică cel împărțit în 6 fracții), conform programelor de colectare, care sunt acceptate la colectare, sunt transportate la facilitatea de tratare denumită Stația de Sortare, Compostare și Transfer Cristești-Vălureni, gestionată/administrată de către un operator delegat în cadrul Sistemului de management integrat al deșeurilor solide din județul Mureș, de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Mureș.

Cantitățile de deșeu municipal colectat ocazional (voluminos, periculos, textil, DEEE etc.), care sunt acceptate la colectare, sunt transportate și valorificate prin intermediul operatorilor autorizați cu care societatea noastră are contracte încheiate individual.

Rezidual

Pubelă neagră
Toate deșeurile care nu pot fi valorificate

• resturi de mâncare, coji de ouă, oase, carne, pește;

• deșeuri igienice (șervețele utilizate, scutece, absorbante);

• mucuri de țigară, cenușă de la sobe (dacă în afară de lemn se ard și cărbuni);

• reziduuri rezultate din activitățile de curățenie (de la măturat, aspirat);

• ambalaje contaminate cu resturi alimentare (cutii de pizza), hârtie termică (bonuri), foto, adezivă sau lucioasă;

• jucării mici alcătuite din materiale mixte;

• cioburi mărunte rezultate din obiecte casante care nu reprezintă ambalaje de sticlă (veselă din sticlă-ceramică-porțelan, geamuri și oglinzi sparte).

Biodeșeu

Pubelă neagră
Pentru deșeurile care pot fi compostate

• resturi vegetale din bucătărie (fructe şi legume proaspete sau gătite), dar și pâine, cereale, zaţ de cafea, ceai inclusiv pliculețe;

• resturi vegetale din grădini sau locuințe (iarbă, flori, frunze, crenguțe) – sub condiția unor cantități reduse, astfel încât să încapă în recipientul maro care este colectat săptămânal;

• resturi vegetale din parcuri, grădini și cimitire, de mari dimensiuni (necontaminate de materiale plastice, metalice etc.) – sub condiția legării acestora cu sfoară, în vederea colectării contracost la cererea generatorului sau în mod gratuit în cadrul campaniilor organizate sezonier de către administrațiile publice locale.

Hârtie / Carton

Pubelă neagră
În bucăți sau pliate, ar fi fain!

• reviste, ziare, cărți;

• agende, caiete, dosare (fără șină), plicuri, coli de hârtie;

• cutii de ambalaj ale electrocasnicelor.

ESTE INTERZIS să arunci în acest sac sau container ambalaje de carton contaminate cu resturi alimentare, hârtie și șervețele folosite, hârtie termică (bonuri), foto sau alte tipuri de hârtie lucioasă sau de ambalat.

Plastic

Pubelă neagră

Clătește și presează ambalajele!

• PET-uri, bidoane și cutii de plastic, folie de plastic, pungi de plastic, polistiren sau ambalaje de protecție realizate din plastic, vase și tacâmuri de unică folosință, ambalaje Tetra Pak (cutii de lapte sau sucuri), etc.

ESTE INTERZIS să arunci în acest sac sau container ambalaje confecționate din mai multe materiale (de ex. metal și plastic), jucării din plastic, polistiren contaminat rezultat din activități de construcții, recipiente/bidoane de plastic care conțin resturi de vopseluri, diluanți sau alte substanțe chimice periculoase, deșeuri rezultate din activități medicale, de tipul seringi, perfuzoare, blistere de la medicamente.

Metal

Pubelă neagră

Musai să clătești conservele!

• doze de aluminiu, cutii de conserve;

• capace metalice și folii de aluminiu.

ESTE INTERZIS să arunci în acest sac sau container deșeuri rezultate din activități medicale de tipul ace sau deșeuri rezultate din activități de amenajări interioare de tipul cutii/bidoane metalice cu resturi de vopseluri, diluanți sau alte substanțe chimice periculoase.

Ambalaje de sticlă

Pubelă neagră

Clătește-le și, hai te rog, nu le sparge!

• ambalaje de sticlă ale băuturilor alcoolice și non-alcoolice, ambalaje de sticlă de la produsele cosmetice, ambalaje de sticlă de la activitățile din bucătărie de tipul borcane și damigene.

ESTE INTERZIS să arunci în acest sac sau container oglinzi, geamuri, produse din porțelan/ceramică/cristal, vase rezistente la căldură, neoane sau becuri.

ABC-ul deșeurilor

Nu știi unde se aruncă un anumit tip de deșeu? Consultă ABC-ul deșeurilor pentru a afla rapid răspunsul.

Ghid pentru colectarea corectă a deșeurilor – ABC-ul deșeurilor

Descarcă ghiduri și materiale informative

Îndrumar esențial (RO)

pentru colectarea selectivă a deșeurilor a utilizatori casnici de tip unifamiliale (case)

Îndrumar esențial (HU)

pentru colectarea selectivă a deșeurilor a utilizatori casnici de tip unifamiliale (case)

Afiș A3 (RO/HU)

pentru colectarea selectivă a deșeurilor la utilizatori casnici de tip plurifamiliale (blocuri)